Poli Iași a ratat, vineri, o șansă importantă de a evada din subsolul clasamentului și de a mări ecartul ce o separă de ultimele formații. Egalul cu Dinamo a ajutat-o pe Poli să urce totuși pe locul 12, care asigură menținerea în prima ligă, dar Iașiul continuă să tremure, distanța față de echipele din spate fiind foarte mică.
Cu o rundă înaintea sezonului regular, Poli Iași se remarcă cu un parcurs curios pentru o formație aflată în zona retrogradării.
Dacă luăm în calcul cele șase echipe aflate în momentul de față pe locuri de play-off, se poate vedea că echipa pregătită de Leo Grozavu a obținut mai multe puncte, dar și victorii cu formațiile cu pretenții la titlu și cupele europene decât cu cele din coada clasamentului.
Paradoxal, Iașiul lui Leo Grozavu nu a obținut nicio victorie în cele patru meciuri disputate contra echipelor aflate pe ultimele două poziții în momentul de față, FC Botoșani și Dinamo, înregistrând trei remize și o înfrângere. Nici cu echipele aflate acum pe cele două locuri de baraj Poli nu are un bilanț foarte bun – o singură victorie în patru partide. Ieșenii au învins Voluntariul în deplasare și au remizat acasă, iar cu FCU Craiova au înregistrat două remize.
Poli nu a câștigat până acum nici cu Petrolul (remiză acasă și eșec în deplasare) sau Oțelul (egal acasă), cu mențiunea că trupa lui Grozavu mai are de jucat cu gălățenii, la malul Dunării, în ultima etapă din sezonul regular. Prin urmare, doar 11 puncte acumulate cu ultimele șase echipe, adică o victorie, 8 remize și două eșecuri.
În schimb, Poli are un bilanț sensibil mai bun cu echipele aflate în momentul de față în play-off, obținând mai multe victorii (4), dar și puncte (14).
Poli a câștigat ambele meciuri cu Universitatea Cluj, echipă aflată acum pe locul 6, a învins Farul (locul 5) și Rapid (locul 2), iar cu CFR Cluj și CSU Craiova a obținut câte o remiză. Singura echipă din play-off pe care Iașiul nu a reiușit să o încurce este FCSB (2 înfrângeri).
Poli poate egala totuși situația punctelor cu o victorie în fața Oțelului, în ultima etapă din sezonul regular, fapt ce ar face ca Iașiul să depășească în retur numărul punctelor acumulate în prima parte a campionatului.
În tur, ieșenii au obținut 17 puncte (4 victorii și 5 remize), iar în retur au acumulat până acum doar 15 puncte (3 victorii și 6 remize). Cu o victorie la Galați, Poli este sigură că va încheia sezonul regular pe locul 11.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER